Așa arată update Google Chrome adus la zi cu Material Design

de: Horia Despa
01 02. 2016

Acestea sunt primele capturi de ecran cu viitorul design de browser pentru un update Chrome, bazat pe noul aspect general al interfeței promovat de Google, numit Material Design.

După cum știm, Chrome nu s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Din cauza aceasta Google plănuiește să aducă faimosul browser la zi, având grijă ca acesta să preia din aspectul deja cunoscut pe versiunile de iOS și Android.

Dacă e să ne uităm mai bine pe noile capturi de ecran surprinse de cei de la The Verge, putem vedea cum va arăta noul browser. Din păcate, nu vor fi mari diferențe între ce avem deja pe Android și iOS și  noile versiuni de desktop. Material Design vine cu un design destul de plat al noului browser. Taburile devin destul de colțuroase, iar noile butoane au fost aduse la zi având aceleași efecte vizuale precum cele întâlnite la aplicațiile de pe Android.

În plus, modul Incognito este acum complet întunecat, setările sunt mult simplificate, acestea fiind mai puține inclusiv în pagina unde poți vedea descărcările precedente. De asemenea, icoana stil ”hamburger” a meniului a dispărut, fiind înlocuită de cele trei puncte arhicunoscute preluate de pe versiunea de Android.

Din păcate, noul update ar putea nemulțumi multă lume. Veteranii faimosului browser s-ar putea declara nesatisfăcuți de designul simplificat, de vreme ce sunt obișnuiți mai degrabă cu standardul Google de ani de zile. Pe de altă parte, alți utilizatori ai Chrome ar putea fi nemulțumiți de schimbările limitate, designul fiind, în mare, unul destul de conservator.

Google nu a dat de înțeles când vom vedea noul update Chrome pe PC-uri și Mac-uri, dar cu siguranță acesta e încă stadiul de dezvoltare și va apărea cât de curând posibil.